Nu ne este clar unde vom înopta dar ar trebui să ne grăbim pentru că suntem spre ora 19. Din faţa noastră apare într-o curbă, mergând destul de repede, o motocicletă cam ca a lui Dragoş. Opreşte, deşi se grăbeşte şi el, un motociclist englez tânăr, Wesley, din a cărui limbă eu nu înţeleg aproape nimic. Are zeci de inscripţii cu marker pe carene, pe cască, pe costumul foarte murdar, cizmele sunt rupte şi lipite cu bandă adezivă, tălpile sunt dezlipite, bagajele atârnă cam dezechilibrat dar el este un tip vioi şi elocvent. Ne povesteşte cu lux de amănunte cum a fost jefuit pe Coridorul Vakhan, în Tajikistan, cum în mijlocul drumului un tip beat i-a pus cuţitul la gât şi i-a spus să-i dea toţi banii. A dat tot ce avea dar în primul sat, nu prea departe, a spus oamenilor ce a păţit şi aceia au pornit cu o maşină, l-au găsit pe tâlhar, l-au bătut de l-au snopit, i-au adus înapoi banii şi şi-au cerut iertare. Noi nu riscăm însă nimic atunci când vom ajunge acolo pentru că banditul este acum la spital, rupt în bătaie şi, în plus, suntem mai mulţi. Eu nu prea cred că a fost chiar aşa dar nici nu aş vrea să mă conving pe propria piele. Cu salutări şi strângeri de mâini prieteneşti ne vedem fiecare de drumul nostru, sub presiunea timpului.
Noi avem în faţă cei aproape 80 de kilometri de canion al râului Kekemeren, despre care belgienii spuneau că este „really crazy”. Nu au exagerat, pentru că este într-adevăr minunat. I se mai spune „râul cu apa turqoise”. Albia lui este la aproape 2000 de metri altitudine. Versanţii printre care curge au vârfuri peste 4000 de metri şi au o culoare predominant roşu-cărămiziu dar uneori sunt gri sau negri. Drumul, un macadam acoperit cu un praf roşu, se strecoară şerpuit pe partea stângă la 10-15 metri deasupra apei.
Din păcate pentru noi soarele a coborât dincolo de orizont şi suntem în umbră. În plus, suntem şi grăbiţi să nu se întunece. Nu mergem totuşi prea repede pentru că drumul are capcane, porţiuni de câţiva metri cu un nisip foarte fin, adânc, în care motocicleta se duce unde vrea ea. Chiar dacă ne prinde noaptea nu e nicio problemă, rulăm încet, la faruri, până la primul adăpost, oriunde ar fi el. Cea mai mare pagubă ar fi că nu vedem peisajul şi nu mai avem lumină bună pentru fotografiat. Ştim totuşi că următorul sat nu e prea departe. Aproape pe întuneric întâlnim o maşină oprită la un izvor. Oamenii, foarte tineri, ne spun că mai avem 5 kilometri. Satul îl găsim în beznă, doar câteva lumini răzleţe aprinse pe stâlpi. Pe cer licăre miliarde de stele. Oprim în faţa unor porţi mari pe care nu prea le băgăm în seamă, să vedem cum facem să găsim o gazdă. Auzim voci din curte, pe poarta mică iese un puştan, după el o femeie care ne spune „welcome”şi, fără să ne întrebe nimic, încep amândoi să deschidă porţile mari care se văd în faruri că sunt albastre. Minunea a făcut să oprim chiar în faţa CBT Kyzyl-Oi, despre care habar nu aveam că există aici! După ce intrăm în curte şi parcăm motocicletele, femeia, spre 50 de ani, energică, mereu zâmbitoare, cu o voce groasă, ne spune într-o engleză suficientă, că o cheamă Katia, că home-stay-ul este trecut în „Lonely Planet” şi că pe ea, fără să se laude, o ştie tot Pământul! Ni se arată imediat camerele şi, cu toate că e trecut de ora 22, suntem întrebaţi ce am dori la cină. Cartofi prăjiţi, salată, ceai verde şi ce o mai fi. Mai admirăm o dată cerul luminat fantastic de fâşia Căii Lactee şi ne retragem la culcare. Trip 301Km.
Dimineaţa mă trezesc, ca de obicei, primul. Toaleta de dimineaţă o fac în apa limpede şi rece a râului Kekemeren care trece prin marginea grădinii din spatele curţii. Aici nu sunt pereţi verticali înalţi, apa este lată, are ceva adâncime si curge cu viteză peste bolovani mari de piatră. Satul are case numai pe partea dreaptă a râului unde locul este mai neted. Pe partea stângă pornesc abrupturi acoperite de grohotişuri şi iarbă uscată, care urcă spre 4000 de metri. Curtea noastră este destul e ordonată şi curată. Casa Katiei şi a restului familiei este separată de casa pentru oaspeţi. Ambele corpuri sunt îngrijite şi toată atmosfera este colorată şi înveselită de foarte multe flori. Undeva, spre grădina din spate, spre râu, o cabină de duş cu apă încălzită de la soare. Noi pregătim de drum motocicletele, Katia pregăteşte micul dejun, copiii se joacă prin curte, totul decurge în cel mai firesc ritm.
Pentru că aseară am ajuns pe întuneric am decis împreună ca la plecare să mergem întâi câţiva kilometri înapoi să vedem defileul pe lumină. Acum avem soare şi cer albastru. Mulţumim frumos gazdei noastre Katia, un fel de „mamă” a călătorilor prin Kyrgyzstan şi pornim pe apă în jos. Imediat ce ieşim din sat totul devine roşu. Praful de pe drum e roşu, grohotişurile şi stâncile sunt predomonant roşii, iarba uscată este roşiatică, numai apa are culoarea verde- albastru perlat de spumă albă.
Mergem fix 15 kilometri, până în dreptul unui perete abrupt de grohotiş roşu pe care aseară l-am prins încă în lumină bună.
Observăm undeva la baza lui, pe partea noastră, chiar pe malul apei, ascunsă de copaci şi de o colină, o tabără de corturi a unui grup interneţional de studenţi în geologie. Dacă am fi văzut-o aseară am fi rămas aici, nu pentru că la Katia nu a fost bine dar nu am mai fi mers pe întuneric. Întoarcem apoi spre Kyzyl-Oi al cărui nume sigur este inspirat de locurile astea: kyzyl înseamnă în kyrgyză „roşu”. Lăsăm în urmă satul şi continuăm urcarea pe defileul roşu cu apă turqoise. Deşi mergem în susul apei senzaţia dată de relief este de coborâre.
Contrar obiceiului de la noi, nu urmează un pas de unde să coborâm. Defileul se lărgeşte şi devine un platou întins, închis de culmi înalte, iar noi intrăm într-un sat cu casele aliniate pe ambele margini ale drumului. Găsim, spre marea noastră mirare, o casă alimentată de panouri solare, ce pare a fi un proiect comun cu instituţii europene. Bineînţeles, Theo, specialist în materie o fotografiază pe toate părţile!
Urmează o bucată lungă de câteva zeci de kilometri de macadam pe platoul de unde porneşte spre Kekemeren râul cu foarte frumosul nume Suusamyr, şi ajungem în banda de asfalt a lui M41, sub pasul Too-Ashuu.
