49. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

49. Departe in Asia – Un drum cu sens unic

Home Back Next

A doua zi de dimineaţă, miercuri 11 Septembrie, Alex mai vinde o bicicletă în timp ce noi luăm micul dejun. Înainte să plecăm din nou spre Registan dăm o raită pe la magazinele din jur şi schimbăm 50 de euro la un vânzător. Sutele de mii de Som s-au dus cât ai clipi. Numai intrarea la Registan ne-a costat 30.000! Vrem să-i plătim lui Alex dar ne refuză spunând că ne-a primit de plăcere şi că s-a simţit foarte bine cu noi. Mulţumim întregii familii şi în câteva minute suntem în Registan. Motocicletele încărcate le lăsăm parcate pe aceeaşi străduţă ca şi ieri „păzite” de acelaşi băiat al nimănui pe care îl plătim cu 1000 de Som. Ca să nu mai plătim din nou intrarea ne mulţumim cu o plimbare pe esplanadă şi pornim apoi spre moscheea Bibi Khanym…

Samarkand este înainte de orice oraşul lui Timur Lenk. Aici şi-a stabilit capitala unui imperiu care se întindea de la Ankara până în India, din Siberia până în Persia şi Irak. De aici îşi pornea campaniile întotdeauna victorioase care i-au adus numele de „Biciul lui Dumnezeu”. El însuşi spunea despre el că „nu sunt un om ca ceilalţi, sunt furia lui Dumnezeu şi reprezint distrugerea lumii”… A pornit din inima Transoxianei (teritoriul între Sâr-Daria şi Amu-Daria, el fiind nascut foarte aproape de Samarkand) împingând mereu limitele imperiului şi semănând groază spre toate punctele cardinale. Legenda spune că pe sultanul turc Baiazid, după ce l-a făcut prizonier în lupta de la Ankara (1402) l-a ţinut închis într-o cuşcă cu gratii de fier pe care o folosea drept scară când se urca pe cal. Când asedia o cetate îşi arăta intenţiile prin culoarea cortului în care locuia. În prima zi cortul era alb, semn că cetatea va fi iertată de la masacru dacă se predă fără luptă. A doua zi cortul era roşu, semn că locuitorii vor fi iertaţi dar conducătorii vor fi ucişi. A treia zi cortul era negru, semn că cetatea va fi prădată şi toţi locuitorii masacraţi. Cu timpul a început să ridice piramide din zeci de mii de cranii în oraşele cucerite. La Bagdad, la Damasc şi la Delhi a exterminat aproape total populaţia. Unele dintre oraşe nu şi-au mai revenit niciodată în urma prăpădului făcut de armatele lui Timur Lenk. A luptat cu Hoarda de Aur a hanului mongol Tohtamâş reuşind în final să o destrame. A luptat în Georgia, în Siria, în India şi în China. Cu Samarkandul a fost însă generos. Aducea mereu din campanii oameni învăţaţi pe care îi folosea pentru construcţia oraşului făcând din el perla Asiei Centrale. Vechiul amplasament de pe colina Afrasiyab a fost părăsit şi s-a construit pe un amplasament nou, un oraş nou, conceput ca un nod comercial vital pe Drumul Mătăsii. Diferitele cartiere primeau în mod ironic denumiri ale oraşelor cucerite în Transoxiana, în Mogolistan (Mongolia), în Sogdiana (Teritoriu persan,aproximativ pe actualul Turkmenistan) în Bactria (teritoriu intre Uzbrkistan,Tajikistan,Afganistan), Fergana sau în Khorasan (teritoriu din actualul Afganistan). Au fost atraşi aici negustori şi meşteşugari din Asia, Orientul Mijlociu şi chiar din Europa. Centrul urbanistic era Registanul care avea să se dezvolte timp de două sute de ani după moartea emirului. Deşi urmărea foarte atent dezvoltarea Samarkandului, Timur Lenk nu prea locuia în oraş. El era nomad şi îşi muta frecvent tabăra de corturi de mătase în grădinile de la periferie. Moscheea Bibi Khanym a construit-o pentru pentru gloria lui eternă şi pentru soţia sa chinezoaică. A vrut să fie ceva magnific, demn de faima şi puterea lui. Arhitecţii şi constructorii lucrau neîntrerupt să o termine cât mai repede.

Dacă atunci când se întorcea dintr-o expediţie nu era aşa cum dorea el îi omora pe toţi şi angaja pe alţii; 95 de elefanţi capturaţi după campania din India cărau marmura şi piatra din Caucaz şi din Persia. Minaretele aveau 50 de metri înălţime, cupole de 40 de metri,portalul principal de 35 de metri, toate acoperite cu mozaicuri albastre, verzi şi turcoaz simbolizând cerul dimineţii şi apa, atât de scumpă în Asia Centrală. În curtea interioară, pe un piadestal mare de piatră, un Coran din marmură deschis…

Emirul a murit în ianuarie 1405, la mai puţin de un an de la terminarea moscheei, pe malul Sâr-Dariei, în drum spre China. A fost adus de soldaţii lui şi înmormântat în mausoleul Gur-e-Mir (Mormântul Împăratului) nu departe de Registan. Piatra de mormânt, un bloc de jad negru de aproape doi metri lungime, provenind din China, trecut pe la curtea lui Gingis-Han este cel mai mare din lume. Ca toate imperiile construite pe teroare şi cruzime, şi imperiul timurid s-a destrămat rapid. Samarkandul a mai rezistat un timp, până când conducătorul lui, astronomul Ulugh-Beg, nepotul lui Timur-Lenk, a fost asasinat. A cedat apoi treptat locul de centru cultural şi comercial oraşului Herat din Afganistan unde conducător era Şah Rokh, fiul lui Timur Lenk. Vechii duşmani ai emirului şi-au recuperat teritoriile pierdute iar Samarkandul a ajuns sub stăpânire uzbecă în anul 1500. Capitala a fost mutată la Buchara şi, cu toate că a continuat să se dezvolte, oraşul a intrat în umbră. Abia în 1886 devine capitala Turkestanului rusesc şi revine temporar în atenţie prin fotografiile marelui Paul Nadar. În 1925 devine, pentru foarte scurt timp, capitala RSS Uzbece. Moscheea Bibi-Khanim nu a rezistat nici ea prea bine. Pentru că a fost construită prea repede şi materialele solicitate la maximum nu a rezistat cutremurelor şi intemperiilor, ca dealtfel multe dintre clădirile ridicate în grabă de Timur Lenk. Cuceritorii ruşi nu i-au dat nici un fel de atenţie. Aproape riunată, în perioada ţaristă ajunsese depozit de bumbac şi grajd pentru cavalerie. Abia după al Doilea Război Mondial arheologii sovietici au început restaurarea oraşului, definitivată de guvernul uzbec după prăbuşirea URSS. Odată cu Registanul, Bibi-Khanym şi Gur-e-Mir, Uzbekistanul a „restaurat” şi persoana lui Timur Lenk făcând din el, un turco-mongol provenind din Gingis-Han, părintele naţiunii uzbece, uitând complet de prima lor dinastie, Şeibanizii, urcată pe tron în 1500…De la moschee, pe o căldură greu de suportat intrăm prin bazarul care pare să respecte şi acum regula lui Timur Lenk: vinde produse de un singur tip, alimentare. Recunoaştem ceva brânzeturi, fructe, bomboane, pâine dar cele mai multe din ele nici nu ştim ce sunt.

După ce cumpăr de la o chinezoaică o salată de sfeclă roşie pe care o mănânc imediat cu mare poftă pornim pe jos pe bulevardul „Taşkent” înapoi spre Registan.

Pe esplanadă foarte multă lume, turişti japonezi şi occidentali veniţi cu autocarele de la Taşkent dar şi mulţi localnici.

Câţiva tineri uzbeci ne reperează din mulţime şi încep să ne întrebe, pentru un studiu al lor la universitate, ce părere avem despre turismul în Uzbekistan. Le spun imediat nemulţumirea şi nedumerirea mea legate de înregistrarea vizei.

Nu comentez măsura în sine, dar obţinerea înregistrării numai la anumite hoteluri mi se pare că nu este o trebă onestă. Un alt grup de tineri studenţi şi elevi insistă să ne fotografiem cu ei şi caută fiecare să fie cât mai aproape de unul dintre noi. După ce trecem pe la o bancă foarte modernă de unde printr-o procedură laborioasă scoatem 300 de dolari, părăsim, mult prea repede, Smarkandul lui Tamerlan cel Mare. Drumul spre Buchara nu ne arată mare lucru. O autostradă lată dar nu prea bună, cu denivelări, cu porţiuni în lucru, cu controale de poliţie, un drum care taie o zonă de coline arse de soare. Pe lângă singurul oraş mai mare întâlnit, Navoiy, trecem fără să oprim, mai mergem ceva şi ne prinde noaptea. După aproximativ 50 de kilometri de întuneric apare portalul monumental, puternic luminat, al intrării în Buchara. Pe stânga, firma luminoasă a unui hotel mare, nou, în a cărui parcare nu era decât un câine. Întoarcem undeva într-o intersecţie pustie şi intrăm. Holul recepţiei elegant, canapele mari de piele, mobilier din lemn masiv, podeaua placată cu marmură strălucitoare de culoare închisă. Recepţionerul, un om foarte amabil în ciuda orei înaintate. Ne arată imediat o cameră mare, foarte curată, mobilată clasic, masiv. Îi explicăm în puţina engleză pe care o vorbeşte că nu ne putem permite şi am dori ceva „economic”. Ne conduce în alt corp de clădire cu camere mai mici, mobilate simplu, cu baie proprie, totul foarte curat la preţul de 50.000Som(18dolari), fără mic dejun. Apoi, cu o răbdare desăvârşită vine cu noi afară la motociclete şi ne deschide porţile mari de tablă de la curtea interioară. Trip 290km.

Home Back Next