Dupa ce am tras tare timp de 5 zile in Rusia, iata-ne ajunsi in Kazahstan. E 1 august, numai bine, inceput de luna. Am ajuns la granita ruso-kazaha de la Troick dupa ce am mers aproape 500 de kilometri prin ploaie torentiala. Cu cativa kilometri inainte de punctul de control am oprit pentru o ultima poza si imediat a aparut un alt motociclist. Il cheama Stas, e tocmai din Kamceatka si merge spre Almaty. Am facut repede o poza si cu el si am pornit spre granita. Am ajuns si am trecut fara niciun fel de problema. Dupa 20 de minute, iata-ne in Kazahstan. Vremea s-a schimbat brusc si avem parte de soare si o temperatura numai buna de mers. Hotaram sa mergem pana la Kostanai, primul oras mai mare dupa granita, cam la 180 de km.
Primul contact cu Kazahstanul a fost unul placut. Campii intinse cat vezi cu ochii, sate nu prea dese, un drum lat si liber, asa cum ii sta bine motociclistului calator. Nu dureaza mult si ajungem la Kostanai. La primul sens giratoriu dam de Stas care ne facem semn si tragem pe dreapta. Intr-o ruso-engleza combinata cu semne si desene, reusim sa intelegem ca asteapta un amic de-al lui care il va duce la un hotel. Dupa alte semne si cuvinte il intrebam daca putem merge cu el si ne spune “da”. Bine ca si in rusa tot “DA” se spune, macar atat…
Ajungem la hotel unde ni se ofera o camera gratis, masa calda tot gratis si cateva shot-uri de vodka, evident tot gratis. Ajungem in pat pe la 1 noaptea si dormim dusi. A 2-a zi ne trezim devreme si pornim impreuna cu Stas catre Astana. El are in plan sa ajunga pana acolo, un drum de vreo 650 de km. Mergem impreuna vreo 100 de kilometri dupa care ne despartim. Reusim sa inregistram viza fara niciun fel de problema la Aulikol si ne punem din nou la drum. Peisajul este fantastic. Campuri pustii cu un grau pitic ce creste in arsita de 40 de grade. Facem o pauza pe marginea drumului sa mancam ceva si pornim din nou. Mergem ce mergem pana la Zhaksi. Aici gasim un loc de stat care pare a fi ceva complex sportiv. Niste doamne foarte amabile ne ofera din nou o camera gratis si dupa cateva semne si desene sa ne intelegem cu localnicii, adormim.
Ziua urmatoare plecam spre Astana. Pe drum ne oprim la un popas unde mancam ceva cald. Doamna de-acolo ne spune cate ceva, nu intelegem nimic si ne lasam pe mana ei sa ne aduca ceva. Ce-a adus e greu de spus dar macar a fost gustos. Cat ne trageam sufletul la umbra, a aparut o masina de la Mongol Rally. Niste baieti din Canada, in drumul lor spre Ulaanbataar au crezut ca si noi mergem intr-acolo si voiau sa intrebe cate ceva de traseu si cand ne-am fi propus sa ajungem. Le-am spus ca avem treaba noastra, am facut cateva poze si din nou pe drum. Am ajuns la Astana si am tras la primul hotel pe care l-am gasit in cale. Cate o bere, ceva de mancare si din nou somn.
Ziua urmatoare era planificat sa ne plimbam prin Astana, sa facem cateva poze si pe urma sa plecam spre Kharaghanda. Din pacate ne-am trezit cu o ploaie torentiala si am decis ca mai bine ne vedem de drum. Am facut totusi cateva poze dupa care am parasit capitala Kazacha. Drumul de 250 de km spre Kharaghanda a fost unul linistit, fara prea mult trafic. Din pacate ne-a prins noaptea chiar la intrarea in oras dar am reusit sa gasim un loc de dormit. Nu cel mai bun, avand in vedere ca nu aveau apa si curent, dar macar am avut un loc sa punem capul pe perna.
Ne trezim, facem cateva poze si plecam spre Balkash. De-aici, drumul intra in stepa. Stepa, stepa si iar stepa. Mergem sute de km fara sa vedem nimic altceva decat niste maracini si un sol destul de stancos. Am mers ce-am mers pana cand am intrat intr-un front de vant si ploaie care aproape ne-a aruncat de pe sosea. Am decis ca e mai bine sa ne oprim si am ajuns la Akshatau. Aici am dormit la o pensiune pe marginea drumului unde am avut parte de o conversatie prin semne si putina engleza cu cel care detine locul, Hamit. E din Uzbekistan insa pentru ca acolo nu are mari posibilitati, a decis ca e mai bine sa deschida un local pentru tiristi pe marginea drumului in Kazahstan.
Plecam apoi spre Balkash.
-va continua-