Astăzi luăm, în sfârşit, contact cu munţii înalţi, intrăm în ei, îi urcăm, îi vedem de aproape nu pierduţi departe, printre nori. Planul este să ajungem la lacul Song-Kul, la o înălţime de 3016 metri şi să înoptăm acolo într-o iurtă. Prindem o scurtătură pe care dăm imediat în banda perfectă de asfalt a drumului care duce spre Naryn şi de acolo mai departe, în China, prin pasul Torugart, un loc unde am vrea să ajungem şi noi peste câteva zile.
Oprim şi vorbim cu o pereche nu foarte tânără de biciclişti germani care înaintează cu greu, şi contra vântului şi în pantă. Iar rămân fără cuvinte: sunt plecaţi de 7 luni de acasă şi mai umblă încă un an prin India, Singapore şi mai văd ei pe unde… În Kochkor, un oraş mai mare, oprim să mâncăm la un „Kafe” foarte frumos. Pe mesele curate listă cu meniuri în limba engleză. Suntem singurii clienţi. Trei domnişoare chicotesc cu ochii pe noi. Până să vină mâncarea una din ele pune pe masă, în faţa lui Theo, un şerveţel pe care e scris ceva, în engleză. Atenţie: „Mă numesc(aici nu mai ştiu cum o chema) şi aş vrea să ştiu mai multe despre tine. Te rog să îmi laşi un unumăr de telefon sau o adresă de mail. Mulţumesc”. Bravo Theo, eu te iau pe drum să am un ajutor la nevoie şi tu mă laşi singur în Kyrgyzstan si pleci cu o fată cu ochii oblici! Ele chicotesc din nou şi două arată cu degetul spre a treia. Mă mai liniştesc, nu scrisese cea mai frumoasă dintre ele ci cea mai grasă. Bineînţeles că la plecare Theo a lăsat ce-i ceruse fata dar până acum nu l-a căutat. Nu încă…
Drumul perfect trasat şerpuieşte pe firul unei ape printre munţi stâncoşi, fără vegetaţie. Trecem de câteva porţiuni în lucru, cumpărăm apă de la un bazar ciudat unde oamenii stau în nişte epave de vagoane şi cotim apoi la dreapta, pe „off road” spre Song-Kul.
Cei 40 de kilometri ar trebui să-i facem în 2-3 ore dar avem timp, după amiaza este frumoasă şi stabilă. După câteva curbe largi drumul ne scoate pe o culme de unde se vede toată valea râului Telek, pe care vom urca până la 3446 de metri.
Drumul nu este prea rău dar are niste denivelări transversale, un fel de cute dese, cu crestele rotunjite, care fac motocicleta să vibreze foarte neplăcut. Aici e bine să mergi mai repede dar, din când în când, mai sunt şi gropi mai mari care pot să te pună jos. După vreo 7-8 kilometri fac semn lui Dragoş şi lui Theo să oprim să mai dezumflăm cauciucurile. Când să plecăm, motorul meu nu mai vrea să pornească. Nici măcar nu se învâtreşte, este complet mort. Mă împing Theo şi Dragoş, o pornesc dar după 10 metri se opreşte. Mă împing iar, iar porneşte, iar se opreşte. După ce o plimbăm aşa vreo sută de metri renunţăm. Nu mai vrea să mişte deloc. Pe bord am un semnal intermitent „bat”. Bateria, poate s-a slăbit un contact. Scot imediat carena, bornele sunt strânse.
Îmi aduc aminte că la Ala-Archa, acum două zile, a pornit greu. Încep să cred că bateria e distrusă; nu descărcată, distrusă, deşi are mai puţin de un an! Ca să mă conving iau curent de la bateria lui Theo.
Porneşte imediat. Las câteva minute, poate se încarcă şi a mea. Nimic. E clar, pot să arunc bateria! De aruncat o arunc imediat, dar de unde iau alta!? Problem!!! Stăm aşa cu piesele şi cu sculele împrăştiate prin praf să vedem ce facem.
Dinspre Song-Kul vine o maşină 4WD. Opreşte şi coboară doi bărbaţi, unul mai în vârstă, şoferul, unul mai tânăr, asiatici, şi o femeie blondă, tânără, cu un aparat de fotografiat de gât, pantaloni şi pălărie Indiana Jones, aer de explorator pasionat. Dăm mâna cu ei şi cel mai tânăr ne întreabă direct în engleză ce necaz avem. Îi spunem. Vorbeşte cu colegul lui, este de părere că bateria s-ar putea, în cel mai bun caz, repara. Îl asigur că nu mai are ce repara, e distrusă, e făcută praf în interior, trebuie alta. Alta, pe aici nu se poate, numai la Bishkek, la 300 de kilometri înapoi. Doamna intervine şi ea timid în discuţia asta foarte tehnică, şi ne întreabă de unde suntem. Romania, you? Germany! Deutschland, exclam eu nu prea surprins, was machen Sie hier? Doctorand în turism cu o lucrarea despre dezvoltarea turismului în Kyrgyzstan. Domnul cel tânăr este ghidul kirgyz, de profesie geograf în Bishkek. Au stat câteva zile în tabăra de iurte de la lac. Ne fotografiază, aşa amărâţi cum eram, o să ajungem în teza de doctorat din Germaia, mai vorbim puţin cu cei doi bărbaţi şi ajungem la concluzia că nu prea avem ce face. La vreo 200 de metri de noi, pe stânga, o gospodărie mare, izolată. Acolo ne făcuserăm şi noi socotelile că vom înopta. Doamna îl roagă pe ghid să meargă cu noi acolo să explice el ce e cu noi. Mergem toţi, o femeie relativ tânără cu doi copii, frumoasă dar muncită, este foarte de treabă, ne primeşte. Mulţumim, împingem motocicleta până în curte şi rămânem acolo. Trip 111Km.
