Dimineaţa, după al doilea dacă nu chiar al treilea cântat al cocoşilor, cam pe la ora 7.30 cerul este acoperit şi plouă. Noi ar trebui să plecăm devreme. Până aici, după plecarea de la lacul Issy-Kul am mers în „spaţiu necontrolat” adică nu am avut un traseu prestabilit. Şi în caietul de kilometri etapele erau orientative urmând a stabili la faţa locului. Ideea era să parcurgem timp de câteva zile trasee mai secundare prin Tian-Shan şi apoi să ne orientăm spre vest, spre drumul M41. Singurul punct impus în zona asta era Torugart. După intrarea în M41, până în Azerbaijan, ruta este cu precizie de raliu. Faţă de planul de kilometri avem un avans de o zi. Dacă plouă putem, la o adică, şi să rămânem aici. Pentru Dragoş este puţin mai complicat dar nu cred că el ar vrea să meargă pe ploaie şi ceţuri fără să vadă nimic. Micul dejun este din nou un răsfăţ; ceai, cafea, ochiuri, unt, pişcoturi, dulceţuri, la aceeaşi masă mare din salon. Intre timp cerul se luminează complet şi devine albastru intens. Cu motocicletele pregătite, mulţumim foarte frumos doamnei, ducând ambele mâini la piept, plătim aproximativ 40 de dolari pentru toţi trei, deschidem porţile mari albastre de tablă şi pornim spre nord, spre Kochkor.
Oraşul Naryn preia numele râului pe care este aşezat, pe ambele maluri pe direcţia est-vest. Râul este cel mai mare din Kyrgyzstan, curge de la est către vest pe o lungime de peste 800 de kilometri, apoi se uneşte cu Kara-Darya în Valea Fergana în Uzbekistan şi formează fluviul Syr-Darya care după mai mult de 2000 de kilometri se varsă în marea Aral, în Kazakhstan. Altitudinea oraşului este puţin peste 2000 de metri. Drumul nostru merge mai întâi spre nord, până la Kochkor, pe unde am mai trecut o dată şi apoi virăm la stânga, spre vest, pentru a intra în M41 undeva sub pasul Too-Ashu. Munţii de peste 3000 de metri din jurul nostru iar arată neobişnuit, adică partea inferioară este complet uscată, aridă, fără vegetaţie iar partea superioară, care pare a fi calcar, este mai verde şi are vegetaţie. Lăsăm în urmă două sate cu case destul de bune, un bazar din vagoane-remorcă unde se vând în special diferite sorturi de brânzeturi şi ne angajăm pe un defileu îngust.
Din faţă ni se fac semne cu farurile că avem control de poliţie. Vedem maşina poliţiei pe dreapta, mergem încet dar totuşi ni se face semn să oprim. Un poliţist foarte tânăr, care stătea la marginea drumului cere actele numai lui Dragoş şi le dă unuia mai în vârstă din maşina poliţiei. Şeful nu le dă prea mare atenţie pentru că tot are clienţi opriţi de cel tânăr. Fiecare şofer vine, arată actele, dă o bancnotă de 100Som şi pleacă. Într-un moment de pauză aflăm care este „problem”: Dragoş a mers cu farul stins, deşi pe talonul motocicletei este un desen mare cu farul aprins. Se zice ceva de pasport, amendă, noi zicem „turist, ni denghi” mai stăm puţin, mai vin alţi şoferi, până când şeful se decide să ne ierte dar Dragoş să aprindă farul. Problema era că Dragoş nu ştia de unde se aprinde. El încercase mai devreme dar nu găsise comutatorul. Acum, dintr-o dată a pus mâna direct pe el şi a aprins lumina… Imediat după plecare începem să urcăm pasul Dolon.
Asfaltul se termină şi începe macadam. Depăşim TIR-uri, din faţă vin alte TIR-uri, unele cu remorcă, destul de neobişnuit chiar şi pentru noi să vedem maşini atât de mari, foarte multe din China, pe un astfel de drum. Uneori, în depăşire, nu vedem mai nimc în faţă din cauza prafului. Pass Dolon, la 3038 metri, are o altitudine relativ mică. Valea pe care am urcat dinspre sud este mai îngustă şi mai frământată, valea în care coborâm, Kara-Kujur, spre nord, este foarte lată şi plată.
Amândouă sunt verzi, cu iarbă din belşug. Sus în pas opresc multe maşini, unele pentru a-şi mai trage sufletul, altele pentru ca cei care sunt în ele să admire peisajul. Oprim şi noi din ambele motive. Cuprindem cu privirea depărtările senine străpunse de piscuri înzăpezite. Par a nu se termina niciodată. Nu sunt foarte înalte, în jur de 4000 de metri! O familie locală, aflată probabil la plimbare, ne roagă insistent să le facem o poză. Încerc să le explic că nu avem cum să le dăm poza, că o facem degeaba, ei înţeleg dar nu contează asta, să o facem pentru noi, să ne amintim de ei…
Urmează o coborâre lungă de câţiva kilometri pe macadam şi bineînţeles nori de praf după care încep să apară porţiuni lungi de asfalt foarte bun. Deşi e duminică se lucrează la drum.
Nu ştiu care e ziua liberă oficial pentru că am văzut oameni muncind în fiecare zi a săptămânii. Poate şi pentru că drumul pe care mergem este vital în transportul spre China, poate şi pentru că lucrează mulţi chinezi. Depăşim bifurcaţia la stânga spre Song-Kul, unde ne-a lăsat bateria, şi urmăm defileul Kara-Kujur până la Kochkor. Ideea era să mâncăm la acelaşi kafe unde fetele i-au lăsat biletul lui Theo, dar este închis. Mergem în centru, unde este plin de lume, şi luăm ceva la un alt kafe mult mai puţin atrăgător. În toată agitaţia de oameni şi maşini pe o suprafaţă foarte mică, se detaşează clar trei biciclişti: sunt foarte tineri ,au părul roşcat foarte lung, până spre mijloc, împletit în multe cozi, bărbi lungi roşcate, haine cam murdare, biciclete supraîncărcate. Când ajung în dreptul nostru scoate fiecare de la bagaj câte un ciomag strâmb şi noduros, cam de un metru, si sprijină bicicletele în el. Ciomagul mai are un rol: îi apără, la nevoie, şi de câini! Tot la bagaj, unul dintre ei cară un mănuchi de undiţe. Au plecat în noiembrie 2012 din ţara lor natală, Belgia şi vor ajunge cândva, nu se ştie când dar nici nu se grăbesc, prin India, Nepal, spre Australia. Eu îi întreb când şi-au propus să ajungă acasă. Ei ridică râzând din umeri şi spun că nu şi-au propus un termen şi că, de fapt, ce să caute în Belgia când aici e atât de bine, e de-a dreptul „crazy”! Trebuie să le dau dreptate şi să recunosc şi eu că drumurile astea pot să-ţi ia minţile. Ne salutăm, ne urăm noroc la despărţire şi pornim spre M41.
Urcăm întâi pe râul Kochkor până în pasul Kyzart, la 2664 de metri, coborâm pe valea Kyzart, mai trecem o înălţime nemarcată pe hartă şi coborâm apoi în valea Jumgal.
Peisajul este absolut încântător, lumina roşie-portocalie a după-amiezii este foarte clară, satele par cufundate într-o linişte eternă, munţii au forme total diferite în partea inferioară faţă de partea superioară, totul este foarte asiatic.
